Deși mai are contract până în 2026, brazilianul ar putea părăsi echipa mai devreme, în condițiile în care nu mai face parte din planurile antrenorului.

OUT! Unde poate ajunge Casemiro

Flamengo ar putea fi următoarea destinație a mijlocașului defensiv. Deși fereastra de transferuri s-a închis în Anglia pe 3 februarie, în Brazilia mai este deschisă până pe 28 februarie. Manchester United este dispusă să acopere o parte din salariul său, însă Flamengo analizează dacă își poate permite această mutare, anunță presa din Brazilia.

Casemiro a fost dorit și de cluburi din Arabia Saudită, printre care Al Nassr, Al Hilal și Al Ittihad, însă până acum nu s-a ajuns la un acord. Cota sa de piață este de 12 milioane de euro, conform Transfermarkt.

Dacă nu se concretizează mutarea în Brazilia, există șanse mari ca brazilianul să rămână la United până la finalul sezonului, cu șanse minime de a mai prinde minute importante.