S-au reluat meciurile internaționale, la finlaul sezonului de club și, în următoarele zile, se vor da mai multe bilete pentru turneul final de Cupa Mondială, de anul viitor (11 iunie – 9 iulie).
Mai ales zona asiatică, unde a 3-a fază a preliminariilor se apropie de final – mai sunt două etape în cele trei grupe – va mări numărul echipelor calificate la CM 2026. Aici, deocamdată, avem 4 naționale care și-au câștigat biletele prin intermediul calificărilor:
*Asia: Japonia, Iran
*America de Sud: Argentina
*Oceana: Noua Zeelandă
La ele, se adaugă, firește, cele trei gazde ale turneului final: Canada, Mexic și SUA.
Australia, calificată la Mondiale, în proporție de 99%
Astăzi, în prima partidă de calificare din zona asiatică, la Perth, s-a jucat un meci dramatic! Pentru că Australia și Japonia s-au aflat la egalitate până spre finalul întâlnirii. Apoi însă, a venit golul lui Aziz Behich, în minutul 90, iar arena a erupt!
S-a terminat 1-0 pentru Australia, rezultat care a adus prima înfrângere a Japoniei, în aceste preliminarii. Până la eșecul de la Perth, niponii aveau un bilanț spectaculos, în zona asiatică: 10 meciuri, 9 victorii, 1 egal, golaveraj: 36-2!
Mai important e însă că, prin succesul obținut astăzi, „cangurii“ și-au asigurat prezența la turneul final, în proporție de 99%.
Concret, dacă Arabia Saudită nu va învinge Bahrain, diseară, atunci Australia e calificată din punct de vedere matematic. Dar și dacă saudiții vor câștiga, atunci, în ultima etapă (10 iunie), Australia are nevoie de un egal, în deplasare la Jeddah, în fața Arabiei Saudite, pentru a-și rezolva calificarea, la CM 2026.
Și încă un amănunt: inclusiv dacă Australia va pierde în fața Arabiei Saudite, în ultima etapă, cele două naționale vor fi la egalitate de puncte, în cel mai bun caz pentru saudiți: 16. Dar și în acest scenariu, Australia va merge la Mondiale, în condițiile în care primul criteriu de departajare, în caz de egalitate la punctaj, e golaverajul. În acest moment, Australia are +8, în timp ce Arabia Saudită are -2.