Nicolae Stanciu mai are patru meciuri de jucat pentru Damac, pe acest final de sezon, înainte de a face pasul spre Serie A. Căpitanul României a semnat deja contractul cu Genoa și va intra sub comanda francezului Patrick Vieira pentru sezonul 2025-2026.
Până atunci, chiar dacă traversează o perioadă nefastă cu Damac din punct de vedere al rezultatelor – echipa a înregistrat trei înfrângeri în ultimele patru partide – Stanciu are reușite pe plan personal. De altfel, în ultimele sale trei apariții pentru formația saudită, mijlocașul român a marcat câte un gol de fiecare dată. Ieri, golul său fabulos din meciul Al-Fayha – Damac (2-1), pe care sport.ro vi l-a oferit aici, n-a împiedicat o nouă înfrângere a formației sale, dar l-a transformat într-o vedetă a etapei cu numărul 30 din Saudi Pro League.
„Racheta lui Stanciu a trecut Damac în avantaj“
Golul lui Stanciu din minutul 40, de 1-0, a fost descris ca o veritabilă capodoperă fotbalistică de jurnaliștii arabi.
„Oaspeții au deschis scorul, când mai erau doar cinci minute din prima repriză, după reușita internaționalului român, Nicolae Stanciu. Acesta a trimis o <<rachetă>> în poarta celor de la Al-Fayha“, a notat Najd, în cronica meciului.
Cei de la Okaz au subliniat că reușita mijlocașului român a deblocat o partidă anostă până în acel moment.
„Vedeta celor de la Damac, Stanciu a adus deschiderea scorului. Fix înainte de finalul primei părți, Stanciu a aprins atmosfera de pe stadion după o minge primită pe dreapta. A urmat un dribbling în fața apărării gazdelor și apoi un șut-bombă de la marginea careului. Mingea s-a dus la colțul lung, lăsându-l pe portar fără reacție“, au scris cei de la Okaz.
În fine, site-ul Mercatotime a oferit o descriere la fel de spectaculoasă pentru golul internaționalului nostru din minutul 40: „Stanciu a trimis un șut imparabil în poarta celor de la Al-Fayha, iar datorită golului său oaspeții au intrat la cabine cu avantajul de 1-0 pe tabelă“.
În cele 28 de partide în care a evoluat pentru Damac, în acest sezon, Nicolae Stanciu a adunat 5 goluri și 6 pase de gol și a petrecut 2.509 minute pe teren în toate competițiile.