Nici n-a ajuns bine pe banca Interului că pentru Cristi Chivu (44 de ani) urmează deja un meci decisiv.

În noaptea de miercuri spre joi (ora 04.00, VOYO), vicecampioana Europei va întâlni River Plate (Argentina) într-o partidă decisivă pentru ambele formații pentru calificarea în optimile Mondialului Cluburilor. Acest meci a născut deja un subiect aprins, fiind suspectat de blat, după cum sport.ro a arătat aici.

Chiar dacă sunt perspective ca ambele echipe să avanseze „la braț“, în prima fază eliminatorie, Cristi Chivu se așteaptă la un meci foarte greu. Motivele le-a expus, în cadrul conferinței sale de la Seattle.

„Echipele sud-americane au o formă fizică superioară în această competiție“

Chivu a insistat că, în primul rând, River Plate are un avantaj important în fața Interului. Concret, sud-americanii sunt într-o formă fizică mai bună, în condițiile în care milanezii au jucat 61 de meciuri din vara anului trecut până acum.

Cu River Plate, ne așteaptă un meci dificil, la fel ca precedentele două (n.r. – cu Monterrey, 1-1, și cu Urawa, 2-1). Echipele pe care le-am întâlnit aici au fost ambițioase. Au dorit să-și demonstreze valoarea. Ne-au făcut viață grea pe teren. Așa va fi și cu River Plate. Mai ales că echipele sud-americane au acum o condiție fizică superioară, comparativ cu echipele europene. Așa că nu ne va fi ușor. Dar ne plac mereu provocările și vom încerca să abordăm și acest meci în cea mai bună condiție fizică și mentală“, a spus Chivu în fața ziariștilor.

„Terenul? Se vede că e de fotbal american“

Inter – River Plate se va juca pe stadionul „Lumen Field“, de la Seattle. Întrebat despre calitatea gazonului, după ce a inspectat starea terenului, Chivu a oferit un răspuns sincer.

Nu putem să avem o nemulțumire. Deja, ne-am obișnuit cu gazoanele de aici. Nici la Los Angeles nu era cel mai bun teren. Dar mereu trebuie să ne adaptăm la ce găsim la fața locului. Infrastructura de aici e la un nivel excelent. Dar se vede că gazoanele nu sunt ca cele din Europa. Se vede că stadioanele sunt de fotbal american, nu de soccer (n.r. – cum spun americanii la fotbal). Dar nu e nici chiar atât de rău“, a continuat Chivu.

„Admirăm River Plate“

În continuarea discursului său, antrenorul de 44 de ani a vorbit despre următoarea adversară a echipei sale.

Am un respect deosebit pentru Marcelo Gallardo. E un om minunat. A fost un mare jucător și a devenit un foarte bun antrenor. Cu River Plate, a obținut niște rezultate excelente. River e o echipă de calitate cu jucători care au și experiența fotbalului european. River Plate e o echipă emblematică pentru fotbalul sud-american, o echipă pe care o admirăm cu toții“, a spus Chivu.