Pogba a izbucnit în plâns după ce a semnat cu AS Monaco
Pogba este noul jucător al lui AS Monaco, după ce a semnat până în 2027.
În momentul semnării contractului, mijlocașul de 32 de ani nu și-a putut stăpânii emoțiile și început să plângă.
Motivul a fost legat de șansa pe care i-a oferit-o formația din Principat, după ce nu a ma jucat de aproape 2 ani. Mijlocașul francez a fost suspendat pentru un an și jumătate, în urma unui caz de dopaj.
„Vă mulțumesc pentru încredere!”, a spus Paul Pogba.
Pogba revine după aproape 2 ani de pauză
Deși este francez, Pogba nu a jucat niciodată în Ligue 1. Crescut de Le Havre, el a fost transferat de Manchester United la doar 16 ani. Ulterior, a evoluat pentru Juventus, apoi s-a întors pe Old Trafford, fiind cumpărat pentru 105 milioane de euro în 2016.
În 2022 a semnat din nou cu Juventus, dar a bifat puține meciuri din cauza accidentărilor și a suspendării pentru dopaj.
Ulitmul meci al lui Pogba a avut loc pe 3 septembrie 2023, într-un Empoli - Juventus.
În paralel, Monaco lucrează și la transferul lui Ansu Fati, care ar putea veni sub formă de împrumut de la Barcelona până în vara lui 2026, cu o opțiune de cumpărare în valoare de 18 milioane de euro.