Clubul Zamalek anunţă că a reziliat contractul antrenorului portughez Jose Peseiro, de comun acord.
Anunţul vine la mai puţin de trei luni de la instalarea tehnicianului, din cauza rezultatelor slabe, relatează Reuters.
Jose Peseiro, OUT de la Zamalek după doar trei luni
„S-a ajuns la un acord între Zamalek şi antrenorul Jose Peseiro pentru încetarea de comun acord a contractului”, a anunţat clubul pe Facebook. "Vă dorim toate cele bune în eforturile dumneavoastră viitoare".
Fostul antrenor al echipelor Porto şi Sporting Lisabona, Peseiro, în vârstă de 65 de ani, s-a alăturat echipei Zamalek la 14 februarie, devenind doar al cincilea antrenor care a condus atât Zamalek, cât şi Al-Ahly.
Cu toate acestea, Zamalek, campioana en-titre, a fost eliminată din Cupa Confederaţiei CAF şi din Cupa Ligii egiptene sub conducerea lui Peseiro, iar un parcurs slab în campionat a făcut-o să coboare pe locul al treilea, la şapte puncte distanţă de liderul Pyramids.
Peseiro a antrenat echipa Rapid în perioada 2008-2009, potrivit News.ro.