FOTO ȘI VIDEO Ultimul marcator al lui FCSB în grupele Champions League a câștigat titlul la 40 de ani! Ce urmează pentru atacant

Ultimul marcator al lui FCSB în grupele Champions League a câștigat titlul la 40 de ani! Ce urmează pentru atacant Fotbal extern

Federico Piovaccari a explicat pentru Sport.ro în urmă cu un an care este ”formula” longevității sale sportive.

  • Imago1047550089

La 40 de ani, Federico Piovaccari a devenit campion în San Marino cu Virtus Acquaviva, titlu la care a contribuit cu un gol marcat în cele șase etape în care a fost folosit.

Ultimul marcator al lui FCSB în grupele Champions League nu s-a mai retras din activitate după ce a jucat cu Virtus chiar împotriva campioanei României în ”dubla” europeană din iulie 2024, 1-7 acasă și 0-4 în deplasare, iar luna trecută a jucat titular în două partide importante, 2-0 cu Tre Penne în campionat (Campionato Sammarinense) și 1-0 după prelungiri cu La Fiorita în returul din semifinalele Cupei (Coppa Titano).

O serie de 16 victorii consecutive în campionat și cupă

”Repetarea nivelului din sezonul trecut a fost foarte complicată, dar acești băieți, ghidați cu înțelepciune pe bancă de un mare antrenor (n.r. - Luigi Bizzotto) și de staff-ul său, au reușit să aducă acasă un nou trofeu, rezultatul unor cifre extraordinare: cea mai bună apărare din campionat și al doilea cel mai bun atac, cu o singură înfrângere în 30 de etape, în ciuda angajamentelor europene din vară care au forțat jucătorii și clubul să nu se oprească practic niciodată în timpul pauzei dintre cele două ediții de campionat.

Din octombrie până în februarie am avut o serie de 16 (!) victorii consecutive în campionat și cupă, plus mai mult de 900 de minute fără să primim gol între februarie și aprilie.

Toate aceste cifre înseamnă un singur lucru: Champions League (n.r. - Virtus va juca din primul tur preliminar), dar mai întâi o șansă de a încheia seria la un nivel înalt, cu șansa de a aduce acasă și Coppa Titano (n.r. - finala cu Tre Penne este pe 24 mai), a precizat Virtus Acquaviva după câștigarea titlului.

Ultimul gol într-un meci oficial marcat de Federico Piovaccari, în Libertas - Virtus 0-2 din martie 2025 (minutul 56)

Piovaccari pentru Sport.ro despre perioada de la FCSB: ”Ce echipă aveam! Locul ei era în grupele Champions League”

Piovaccari (16 goluri în 43 de meciuri în sezonul 2013-2014 la FCSB) este ultimul fotbalist care a înscris pentru actuala campioană a României în grupele Champions League (golul din 1-1 în deplasare cu FC Basel din noiembrie 2013).

În urmă cu an, atacantul italian rememora într-un interviu pentru Sport.ro:

”Bun, au trecut mai bine de zece ani de atunci... Echipa era importantă, și ce echipă aveam! Cei mai mulți dintre colegi au și plecat apoi în străinătate, unii au ajuns la cluburi importante, Chiricheș la Napoli, Tătărușanu la Milan. 

Adevărul este că, după cum ți-am zis, echipa de pe vremea mea era una foarte, foarte puternică, locul ei era în grupele Champions League. 

Am urmărit sezonul din România, pentru că încă mă uit să văd ce face FCSB. S-a descurcat foarte bine, chiar merită să ia titlul în acest an și sper să poată juca din nou în Champions League, deși știu că traseul e mai dificil acum”.

Întrebat tot atunci care este ”formula” pentru longevitatea sa sportivă, Piovaccari a răspuns în dialogul cu Sport.ro:

”Cel mai important este că mă simt bine când joc fotbal, mă ajută la nivel psihic competiția, faptul că sunt integrat într-un grup. 

La fel de important este și faptul că am avut noroc cu accidentările, adică niciodată nu m-am accidentat grav. 

Și uite că toate aceste lucruri, plus motivația mea și dorința de a participa în competiție m-au ținut până la această vârstă pe terenul de fotbal”.

În această vară însă, Federico Piovaccari se va retrage definitiv din cariera de jucător, iar italianul se va concentra pe activitatea de agent FIFA, conform propriilor declarații.

Foto: AC Virtus Acquaviva

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!
OSZAR »