CS Dinamo Bucureşti, deţinătoarea trofeului, a învins-o pe CS Minaur Baia Mare cu scorul de 34-23 (16-10).
Branko Vujovic, cu 9 goluri, a fost cel mai bun marcator al gazdelor, Ali Zein a marcat 5 goluri, iar Daniel Stanciuc şi Yoav Lumbroso au reuşit câte 4 goluri. De la băimăreni s-au remarcat Robert Nagy, Tudor Botea, cu câte 5 goluri, dar şi Gabriel Cumpănici, autor a 4 goluri.
În cealaltă semifinală, AHC Potaissa Turda a întrecut-o pe CSM Bucureşti cu scorul de 26-22 (13-12).
Teodor Pinţoiu a marcat 5 goluri pentru turdeni, în timp de Cristian Ghiţă a înscris 4, portarul Mihai Popescu totalizând 11 intervenţii.
De la ''tigri'' s-au evidenţiat Roman Dodică, autor a 6 goluri, Andrei Mihalcea, Raul Campos Nantes, câte 4 goluri, portarul Valentin Petrila având 10 intervenţii.
Sâmbătă 12 aprilie, în Sala Dinamo, finala mică va opune echipele CSM Bucureşti şi Minaur, de la ora 14:30, iar CS Dinamo şi Potaissa se vor înfrunta în finală, de la ora 17:30.
Dinamo București - Minaur Baia Mare 34-23
Minutul 60 - Dinamo câștigă meciul și obține calificarea cu o victorie clară: 30-24.
Minutul 35 - Dinamo se distanțează la opt goluri: 19-11.
Minutul 31 - A început repriza a doua.
Pauză - Dinamo controlează autoritar partida și intră la pauză cu un avantaj de șase goluri: 16-10.
Minutul 2 - Dinamo deschide scorul: 1-0.
Minutul 1 - A început meciul din Sala Dinamo.
---------------------
ȘTIREA INIȚIALĂ
Potaissa Turda a devenit prima formație calificată în finala Cupei României, în acest weekend, în care Final Four-ul competiției e găzduit, la București, de Sala Dinamo.
Potaissa a trecut de CSM București, fără mari emoții, scor 26-22. CSM a început partida mai bine însă, treptat, a scăpat jocul de sub control, iar la pauză Potaissa a condus la un gol diferență: 13-12.
În partea secundă, pe măsura trecerii minutelor, diferența a devenit tot mai clară, în favoarea celor de la Turda care, în final, au câștigat la o diferență de patru goluri: 26-22.
În finala Cupei României, Potaissa Turda va întâlni fie Dinamo, fie Minaur Baia Mare. Această a doua semifinală se va juca, astăzi, de la ora 17.30 și va fi, LIVE, pe VOYO și pe Pro Arena.
Sâmbătă, în finala mică (ora 14.30), CSM București va întâlni echipa care va pierde a doua semifinală. Apoi, de la ora 17.30, e programat meciul pentru trofeul Cupei României, ediția 2024-2025.
--------------------
CSM București - Potaissa Turda 22-26
Minutul 60 - Turda a obținut calificarea în finală cu o victorie fără emoții: 26-22.
Minutul 58 - Turda are acum trei goluri în față: 24-21.
Minutul 54 - Turda are un avans de două goluri acum: 22-20.
Minutul 52 - Turda se apropie de victorie și de calificarea în finala cupei: 22-19.
Minutul 44 - Turda rămâne în față: 18-16.
Minutul 40 - Turda păstrează avansul de două goluri: 16-14.
Minutul 33 - Pentru prima dată, Turda se duce la două goluri distanță: 14-12.
Minutul 31 - A început partea secundă.
Pauză - Turda încheie prima parte în avantaj: 13-12.
Minutul 27 - Scorul rămâne egal: 11-11.
Minutul 23 - Meci strâns: 10-10.
Minutul 18 - Egalitate pe tabelă: 7-7!
Minutul 12 - Turda s-a apropiat la un gol: 6-5 pentru CSM București.
Minutul 7 - CSM București conduce cu 4-2 pe tabelă.
Minutul 3 - CSM a deschis scorul, în superioritate numerică: 1-0.
Minutul 2 - Eliminare de 2 minute, dictată împotriva lui Dumitriu (Turda).
Minutul 1 - A început meciul găzduit de Sala Dinamo.
--------------------
Dacă în Liga Zimbrilor, Dinamo, cu opt titluri câștigate la rând, a cam „ucis“ deja lupta pentru supremație și în acest sezon, în schimb, suspansul urmează să atingă cote maxime în cealaltă competiție internă, Cupa României.
Sala Polivalentă Dinamo București va găzdui, începând de vineri, Final Four-ul competiției KO. Meciurile vor fi transmise, LIVE, de VOYO și de postul Pro Arena, după programul de mai jos:
Vineri, 11 aprilie - Semifinale
•14:30 - CSM București - Potaissa Turda
•17:30 - Dinamo București - Minaur Baia Mare
Sâmbătă, 12 aprilie
•14:30 - Finala Mică
•17:30 - Finala Mare
Trofeu „confiscat“ de două cluburi
În ultimii ani, Cupa României a fost „confiscată“ de două formații care și-au împărțit victoriile. Dinamo a luat cinci trofee (2017, 2020, 2021, 2022 și 2024), iar CSM Constanța a avut două victorii în finale (2018, 2023). Singura formație s-a „strecurat“ printre învingătoare, în această perioadă, a fost Politehnica Timișoara cu victoria din 2019.
Altfel, Steaua București e cea mai titrată grupare din istoria Cupei României, având 9 trofee în vitrină. Dinamo (8 trofee) și Minaur Baia Mare (6 trofee) completează podiumul celor mai galonate echipe din istoria cupei.