Pe lângă Dennis Politic (25 de ani), pentru care și-a făcut public interesul în urmă cu ceva timp, patronul FCSB-ului a recunoscut că vrea să-l transfere și pe fundașul Kennedy Boateng (28 de ani), titular incontestabil în echipa ”câinilor”.

Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a fost întrebat direct, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV, despre interesul rivalei pentru cei doi jucători.

Andrei Nicolescu: ”Nimeni nu e de nevândut la Dinamo”

Oficialul ”câinilor” lasă de înțeles că ar exista șanse ca cei doi să ajungă la marea rivală dacă oferta lui Gigi Becali va fi pe măsură.

”Așa cum am spus, deși toți jucătorii de la Dinamo sunt de vânzare, toate transferurile se fac, în primul și în primul rând, pe raționamente economice și, în momentul în care există și alt tip de raționament, în legătură cu rivalități, vom fi foarte atenți.

Nimeni nu e de nevândut la Dinamo, dar toate deciziile se vor lua în funcție de circumstanțe economice și contexte speciale, cum este acesta, și contexte legate de rivalități. Nu altfel”, a spus Nicolescu, în exclusivitate pentru PRO TV.

Mihai Stoica: ”Boateng? Nu se pune problema”

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, spune că nu se pune problema ca fundașul togolez să ajungă în ”curtea” campioanei României, chiar dacă acesta este pe placul patronului Gigi Becali. Oficialul spune că va veni cu alte propuneri pentru postul de fundaș central.

„La Boateng nu se pune problema. Vrem altceva, o să vin probabil cu alte variante. Nu discut capitolul Boateng. Pe Politic vrea Gigi să-l ia, a discutat cu Nicolescu, urmează să-l ia sau nu”, a spus MM Stoica, la Prima Sport.