Elias Charalambous este în negocieri avansate cu Legia Varșovia, una dintre cele mai mari echipe din Europa Centrală, potrivit presei din Polonia.
Deși Gigi Becali a anunțat recent că a ajuns la un acord de principiu cu tehnicianul cipriot pentru prelungirea contractului, situația s-a complicat brusc.
Elias Charalambous negociază cu Legia Varșovia!
Jurnaliștii de la Goal.pl scriu că Legia îl consideră pe Charalambous favorit pentru postul de antrenor principal. Clubul polonez îl are în vizor și pe Alexei Spilevski (37 de ani), campion în Cipru cu Aris Limassol.
"Candidat pentru post ar fi Charalambous, un cipriot cu cetățenie sud-africană, în vârstă de aproape 45 de ani, care a obținut rezultate excelente la Steaua București. Mai exact, a câștigat de două ori campionatul", notează sursa citată.
Charalambous a fost numit antrenor principal al FCSB în martie 2023 și a dus echipa la titlu chiar din primul sezon complet.
Legia Varșovia este cel mai titrat club din Polonia, cu 15 titluri de campioană, 21 de Cupe ale Poloniei și 5 Supercupe. Nu a retrogradat niciodată din prima ligă de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial.