După nouă etape desfășurate în partea a doua a campionatului, echipa pregătită de Gică Hagi și-a trecut în cont trei victorii, la care s-au inclus trei rezultate de egalitate, dar și două eșecuri.

Gică Hagi a spus cât a încasat Farul din bilete: ”Bani mulți, foarte mulți”

Farul Constanța a remizat vineri seară cu Oțelul Galați, scor 0-0. Înaintea meciului, Gică Hagi a susținut o conferință de presă în care a vorbit, printre altele, și despre banii pe care i-a încasat clubul din vânzarea biletelor.

  • Hagi a mărturisit că a făcut 500.000 de euro pe an din bilete, având în vedere că stadionul Farului nu are nici măcar 5.000 de locuri

”Producem foarte mult, din punctul meu de vedere. Cred că suntem la nivelul top 4 în România la produs bani. Lăsând la o parte stadionul, că e prea mic, dar și acolo producem mult, că pe un stadion de 4000 de locuri să scoți 500.000 euro pe an, eu zic că sunt bani foarte buni.

Dar, cred eu, lumea trebuie să știe și că identitatea noastră e că avem cea mai bună academie, care a produs, produce și va produce și în viitor jucători care o să placă echipelor din România sau din afară. Echipele cele mai bune din România, jucătorii sunt ai noștri, în ultimii 10 ani, cei mai buni jucători de la ei erau ai noștri. 

Că vorbim de FCSB, că vorbim de Craiova, de CFR Cluj, Rapid, mai puțin, dar cât de cât, jucătorii noștri au excelat. Asta vom face, clar, atâta timp cât nu vine un om puternic cu bani foarte mulți care să ia clubul să zică că de aici încolo facem următoarea strategie, noi vom merge pe aceeași linie”, a spus Gică Hagi.