Repriza secundă a fost mai alertă, cu Dinamo mai periculoasă în ofensivă, dar ocaziile mari s-au irosit de ambele părți. Rapid s-a trezit târziu, pe final, dar fără rezultat concret.
Gigi Becali i-a ironizat pe giuleșteni
La o zi după disputa de pe Arena Națională, patronul de la FCSB s-a amuzat pe seama rivalilor de la Rapid, despre care a spus că nu au valoarea necesară pentru a-i considera rivali, nici în sezonul viitor.
"Ce v-am spus eu ieri? Am zis că Rapid nu îi bate pe Dinamo. Ai văzut ce repede pasează? Ai văzut ce fac o posesie extraordinară? Dar nu au trecut centrul terenului, mă, nu putea să treacă centrul terenului. Parcă juca o echipă de divizie C cu o echipă de divizia 1.
Păi nu trece, păi nu trece. Şi să spun şi că ceva. El acum, el, domne, echipa asta are potenţial la anul, se bate la titlu. Acum spune, a, păi acum asta ne limita. Păi ce faci, mă, odată zici aşa, odată zici aşa!
Nu are nicio şansă, mă. Ce şansă, mă? De unde mă şansă la titlu? Doamne miluieşte! Nici dacă mă retrag, nu are. Nu are, îi face praf CFR-ul!" , a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Toate calculele! Cum mai poate Rapid să ajungă în Europa
La capătul unui meci fără goluri, Rapid rămâne pe locul 5 în play-off, cu 32 de puncte. U Cluj are 35 și ocupă poziția a patra – ultima care poate asigura participarea la barajul pentru preliminariile Conference League, în funcție de finala Cupei României dintre Hermannstadt și CFR Cluj.
Calculele sunt simple, dar grele. Rapid trebuie:
- Să învingă CFR Cluj acasă.
- Să învingă U Cluj în deplasare.
- Iar U Cluj să nu câștige meciul din etapa viitoare, cu Dinamo.
Dacă ambele echipe termină la egalitate de puncte, ardelenii sunt avantajați, pentru că au intrat în play-off cu un număr mai mare de puncte.