În prima parte a interviului, Ionel Dănciulescu vorbește despre campioana FCSB, despre Louis Munteanu și Bîrligea, dar și despre jucătorii cu personalitate din echipele de top.
Ionel Dănciulescu, interviu pentru Sport.ro: "FCSB a fost echipa cea mai constantă, care a emanat forță, maturitate, experiență, acumulate și datorită parcursului foarte bun din cupele europene"
Meritat titlul luat de FCSB?
Din punctul meu de vedere, da. E o campionă meritorie. A fost echipa cea mai constantă, care a emanat forță, maturitate, experiență, acumulate și datorită parcursului foarte bun din cupele europene. A fost o echipă pragmatică în multe momente, chiar dacă n-a reușit să joace în play-off fotbalul pe care l-a prestat în sezonul regular, dar a adunat puncte, nu a pierdut. Asta a arătat cât de puternici au fost cei de la FCSB și din punct de vedere mental. Au fost echipa cea mai bună. Cealalte nu au avut constanță, au jucat pe momente și momente. Uite, CFR, care și-a schimbat stilul, a jucat un fotbal mult mai ofensiv decât în anii precedenți, dar n-a avut echilibru între atac și apărare. A primit multe goluri, ceea ce nu se întâmpla în sezoanele precedente. Au trecut și prin niște schimbări, le-au plecat mulți jucători.
Până la urmă, au încheiat bine…
A fost un sezon ok pentru CFR. Eu zic că e un sezon bun, având în vedere schimbările de care ziceam.
Ionel Dănciulescu: „Nu cred că FCSB a fost ajutată de arbitri”
Au fost voci care au spus că FCSB a fost și ajutată de arbitri. Tu ai avut senzația asta?
Am văzut, într-adevăr, câteva păreri de acest gen. Pe durata întregului sezon se întâmplă ca o echipă să fie și ajutată, și dezavantajată. Eu nu cred că FCSB a fost ajutată de arbitri. Au fost câteva situații, da. Poate și penalty-ul din meciul cu Dinamo. Dar au fost și momente când a fost dezavantajată. Ți-am spus că a meritat să câștige, dacă e să ne uităm la întregul parcurs din sezonul ăsta.
FCSB poate ajunge iar în grupele unei cupe europene, vor veni din nou bani mulți de la UEFA. Crezi că vom asista o dominare a FCSB-ului în următorii ani?
E posibil, dar văd că Universitatea Craiova se mișcă foarte bine, investește în jucători tineri, de viitor. CFR, la fel. Și celelalte echipe vor investi. Nu e o favorită certă în sezonul următor, eu nu văd așa.
E important să ai un lider, doi, în echipă. Când erai la Dinamo, aveați mai mulți lideri, oameni cu personalitate.
Uită-te la FCSB, are mai mulți lideri. S-a accidentat Olaru, cel mai important jucător al lor, dar l-au avut pe Chiricheș, pe Tănase, pe Șut. Tănase a avut nevoie de o perioadă de reacomodare, dar e un jucător important, a ajutat foarte mult echipa în sezonul ăsta. E un adevărat lider.