Dincolo de cele trei puncte care asigură, matematic, cel puțin locul 8 la finalul sezonului în Superliga, antrenorul Marius Măldărășanu a prefațat deja cel mai important moment al stagiunii pentru sibieni: finala Cupei României.
"Odată cu victoria asta n-avem cum să pierdem locul 8. Ar fi frumos să câștigăm play-out-ul, o să jucăm și finala Cupei, pe care o așteptăm cu drag.
A fost o victorie meritată, chiar dacă pentru publicul neutru a fost un meci cu ocazii de ambele părți. Până la urmă, Dumnezeu ne-a ajutat și am luat cele 3 puncte.
Încrezător înainte de Cupă
Fiecare echipă are presiunea ei, Iașiul vrea să se îndepărteze de locurile de baraj, noi vrem să câștigăm play-out-ul. Se poate întâmpla orice. Pierzi un meci, îți pierzi încrederea.
Și eu, și noi punem presiune, chiar dacă suporterii nu pun presiune ca la alte cluburi. Satisfacția pentru mine este când câștigăm pe fondul unui joc bun.
Am fost în multe meciuri dezamăgit că am pierdut puncte jucând bine. La Galați am făcut o primă repriză execrabilă, dar am câștigat cele 3 puncte. Rezultatele vin, n-au cum să nu vină.
Vreau să ne bucurăm de această finală, așa o să le spun și băieților. Finalele nu doar se joacă, se câștigă. Este un singur meci. Chiar dacă ei au o istorie cu campionate câștigate, au jucători obișnuiți să joace cu trofee pe masă, într-un meci se poate întâmpla orice. Eu cred că sunt șanse 50-50", a spus Marius Măldărășanu la finalul meciului.
FC Hermannstadt va întâlni CFR Cluj în finala Cupei României, miercuri, 14 mai, de la ora 20:30.