Luni seară, Cristi Săpunaru va îmbrăca pentru ultima dată tricoul Rapidului, în meciul cu CFR Cluj din etapa a 9-a a play-off-ului SuperLigii. Fundașul în vârstă de 41 de ani va fi titularizat de Marius Șumudică și va evolua în centrul apărării, în fața propriilor suporteri.
Cristi Săpunaru, titular în meciul cu CFR Cluj!
Retragerea veteranului vine într-un moment delicat pentru Rapid. Giuleștenii au ratat toate obiectivele stagionale și mai speră doar la o calificare miraculoasă în cupele europene. Pentru asta, au nevoie de două victorii în ultimele două etape, dar și de un pas greșit al Universității Craiova în duelul cu Dinamo.
Cu 210 meciuri în tricoul Rapidului, Săpunaru a scris istorie în Giulești. A cucerit Cupa și Supercupa României, dar și trofee importante în străinătate, printre care Europa League cu FC Porto în 2011. A bifat inclusiv 13 meciuri în grupele Ligii Campionilor, competiție în care a oferit un assist.
Echipele de start la Rapid – CFR Cluj
- Rapid: Aioani – Manea, Ciobotariu, Ignat, Borza – Săpunaru, Vulturar – Christensen, Dobre, Petrila – Burmaz
- CFR Cluj: Popa – Malico, Bolgado, Ilie, Abeid – Emerllahu, Fica – Păun, Sfaiț, Deac – Postolachi
Rezerve:
- Rapid: Stolz – Onea, Bădescu, Braun, Hromada, R. Pop, Kait, Gojkovic, Ademo, Micovschi, Koljic, Ankeye
- CFR Cluj: Hindrich – Gál, Iacob, Barstan, Tîrlea, Sinyan, Tachtsidis, Korenica, Nkololo, Gligor, Kamara, Munteanu