Andrei Sava (33 de ani) este născut în ziua 7 mai, una dintre cele mai importante date din istoria fotbalului românesc. Fundașul central a jucat pentru Progresul București, Știința Bacău, CS Otopeni, Politehnica Timișoara, ACU Arad, Progresul Cernica, Viitorul Axintele, Viitorul Constanța și Metaloglobus București.
Acesta este aproape de promovarea în Liga 1 cu echipa din Pantelimon, unde evoluează de 10 ani de zile, și este fiul antreorului Cristian Sava, fost fotbalist la Dinamo, Rapid și Progresul (FC Național) și actual secund al lui Gică Hagi la FC Farul Constanța.
A început fotbalul cu fostul antrenor al lui Gică Hagi
"Am început fotbalul pe stradă, jucam cu băieții din cartier în Parcul IOR, în spatele blocului. M-am apucat serios de fotbal pe la 6-7 ani, la FC Național, l-am avut antrenor pe Aurică Măndoiu, care l-a antrenat și pe Gică Hagi la Luceafărul.
Tata a jucat la Dinamo, la Rapid, la Progresul, voia să mă vadă fotbalist, și pe mine, și pe fratele meu. Așa cum și eu vreau să îi văd pe băieții mei, să-mi clace pe urme și să ne depășească pe amândoi. Nu ne-a zis să ne facem medici sau profesori, își dorea să fim fotbaliști. Băiatul cel mare este deja înscris de aproape un an la academia lui Ovidiu Herea. Vrea să fie atacant, nu e fundaș, ca mine.
A fost în lotul lui Poli Timișoara, în sezonul 2010-2011
Am avut ghinion să joc doar un an de zile la echipa mare a Progresului, care a intrat în faliment. Am semnat cu Timișoara, dar am fost împrumutat imediat la Otopeni. Am revenit la Poli chiar în anul confruntărilor cu Manchester City, aveam o echipă fantastică, cu Alexa, Zicu, Bourceanu, Sepsi, Cisovsky, Magera, Pantilimon (n.r. - în sezonul 2010-2011, Poli Timișoara a terminat pe locul secund în Liga 1, la patru puncte în spatele campioanei Oțelul Galați, a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei României și fost eliminată în play-off-ul Europa League, după 0-1 și 0-2 cu Manchester City).
Mi-a plăcut mult atmosfera din cadrul echipei, erau foarte motivați tot timpul, dădeau totul chiar și la antrenament. Am mai jucat jumătate de an, am fost și în Liga 2, după retrogradare, apoi au urmat mai multe echipe din ligile inferioare, pentru că am suferit o ruptură musculară și a trebuit să o iau de jos.
A fost coleg cu mulți actuali internaționali români la Viitorul
Am revenit în Liga 1 la Viitorul, mă cunoștea domnul Hagi foarte bine, tata era secundul lui. Cu Denis Alibec am fost coleg la lotul național, nu l-am prins acolo. Dar erau Bănel Nicoliță, Florin Tănase, Tudor Băluţă, Virgil Ghiţă, Dragoș Nedelcu, Alexandru Cicâldău, Ianis Hagi, Răzvan Marin, Alexandru Mățan, Denis Drăguș, Alexandru Mitriță, Florinel Coman, cam jumătate din echipa națională de astăzi.
Nu am rămas pentru că am terminat contractul și am zis de la început că o să plec singur, dacă simt că nu am loc în echipă. De atunci sunt la Metaloglobus, de 10 ani de zile.
Am avut mulți colegi foarte talentați, dar m-au impresionat Alibec, care era mereu relaxat și avea niște execuții impreionante, Mitriță, care era un jucător foarte dezechilibrant, foarte greu de marcat, și Ianis Hagi, care făcea mereu ceva surprinzător. Cătălin Munteanu, Dan Alexa, de ei pot să spun că erau lideri adevărați, Bănel Nicoliță avea și el o voce importantă în vestiar.
"Ovidiu Herea mi-a zis 'după ce te lași, ți-e dor rău de tot de fotbal!' "
Tot timpul se poate mai bine, dar eu am fost un jucător care am realizat totul prin muncă, nu prin talent. Sunt mulțumit de tot ce am realizat în carieră și că încă mai pot să joc, în primul rând. Vreau să joc cât pot de mult. Am avut prieteni, inclusiv Ovidiu Herea, care mi-a zis 'după ce te lași, ți-e dor rău de tot de fotbal!'. Am băgat la cap și o să mai joc cât mă duc picioarele.
Mulți se gândesc că fotbalist înseamnă să ai bani mulți și mașini scumpe, să fii faimos. Dar mie îmi place în primul rând ideea de a te bucura de fotbal. Anul trecut am fost accidentat, am lipsit de pe teren tot returul campionatului.
Am fost foarte trist, am avut niște gânduri, nu negre, dar eram deprimat. Abia așteptam să revin la antrenamente și să intru să joc. Făceam pregătirea separat, dar voiam să mă antrenez cu echipa. A fost greu, a fost foarte greu. Am discutat mult cu Ianis Zicu, care a avut și el multe accidentări, și am trecut cu bine pentru această perioadă grea", a mărturisit Andrei Sava pentru Sport.ro.
Foto - Getty Images, Sport Pictures, Andrei Sava (FB)