De fiecare dată când te-am sunat, mi-ai răspuns cu entuziasm, mi-ai vorbit ca un om simplu, de parcă n-ai fi fost ditamai campionul mondial de box, de parcă n-ai fi încasat sute de pumni, de parcă nu te-ai fi răsturnat de zeci de ori cu mașina la curse.
Cel mai bun dintre pământeni. Caramavrov îl consideră pe Mihai Leu un campion mondial al bunului simț, al onoarei și al mărinimiei
Dar n-am simțit niciodată respingere, n-am simțit niciodată durerea pe care boala ți-o pricinuise, n-am simțit plictiseală sau uzură, ci am perceput doar omul respectuos, educat, manierat.
„De ce să vorbesc despre ceva rău? De ce să mă gândesc la cele 10 partide pierdute în carieră, când am peste 200 câștigate?”. Asta era firea ta, mereu optimistă. Ăsta erai tu, mereu pozitiv, mereu cu gândul la viitoarea cursă a vieții, mereu sperând să intri din nou în mașină și să te arunci pe traseu ca să câștigi. Să devii campion.
Tu nu ai fost numai campion mondial de box și campion național de automobilism, tu ești campionul sufletelor bune, generoase, campionul inimilor mari, al respectului și al bunului simț, al prieteniei.
Cum să cred că nu mai ești? Tu răspundeai oricărei invitații, dacă nu aveai cursă. Mi-aduc aminte că te-am sunat să ne vedem lângă Hațeg, la Săntămăria Orlea, la un turneu de fotbal pentru copii, ca să le vorbești acestora și să le înmânezi premiile. „Da, Florine, vin”, mi-ai spus din prima. Și le-ai vorbit micuților atât de frumos, atât de simplu, despre cariera ta impresionantă și despre mândria de a fi sportiv și de a reprezenta România în competițiile internaționale.
„Când plecam la turnee, antrenorii ne motivau foarte bine, nici nu contau banii, nu ne gândeam la așa ceva. Ne doream să câștigăm, ne doream să cânte imnul României pentru noi. Să cânte imnul când ești acolo, pe locul 1, mi se pare ceva extraordinar!”, mi-ai povestit în 2021 pentru Elita României. Mi-ai spus, Mihai, că îți dădeau lacrimile când cânta imnul pentru performanțele tale, pentru că îți iubeai țara, fanii de aici, prietenii, rudele.
Și erai cel mai mare fan al sportivilor români și al naționalelor României. Ai suferit și te-ai consumat când s-a accidentat Cristina Neagu, urmăreai cu emoție meciurile Simonei Halep, și nu mai vorbesc de box, al cărui mare suporter ai rămas.
Sunt sigur că o să ne privești de acolo, de sus, să-i susții pe sportivii noștri. Sunt sigur că vorba ta lină îmi va rămâne impregnată în minte. Sunt sigur că o să păstrez în memoria vizuală zâmbetul tău șugubăț și blând.
Drum lin, cel mai bun dintre pământeni!