• El l-a învins într-o partidă de șah rapid pe bulgarul Veselin Topalov (numărul 27 în lume), fost campion mondial la șah clasic în 2005! 

Românul „Ducu” Gavrilescu l-a învins pe fostul campion mondial de șah Veselin Topalov!

Topalov a deținut titlul suprem între 2005 si 2006 și a fost cel mai bine cotat jucător al lumii între aprilie 2006 si ianuarie 2007. Din octombrie 2008 până în ianuarie 2010, bulgarul a fost unul dintre cei 15 jucători de șah din istorie care au depășit pragul de 2800 puncte ELO.

David Gavrilescu este noul campion național al României, distincție obținută în luna februarie a anului curent. Într-un interviu pentru Sport.ro, „Ducu”, student la facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București, spunea că șahul este ca un job pentru el, căruia îi dedică 8 ore pe zi. El a mai învins un campion mondial în 2022, tot la Varșovia, anume pe indianul Vishi Anand. 

Adversari de clasă mondială

La prestigioasa competiție de la Varșovia, cu fond de premiere de 175.000 de dolari, este prezent încă un român, Bogdan Daniel-Deac (24 de ani), numărul 52 mondial. Iată-i și pe ceilalți 7 participanți: Alireza Firouzja (Iran, nr. 10 mondial), Vladimir Fedoseev (Slovenia, 17 mondial), Levon Aronian (Armenia, 14), Aravindh Chithambaram Veerapan (India, 11), Praggnanandhaa Rameshbabu (India, 7), Maxime Vachier-Lagrave (Franța, 24 mondial, fost campion mondial la șah blitz), Jan-Krzysztof Duda (Polonia, 16). 

Se joacă într-un sistem denumit „turneu închis”, adică fiecare cu fiecare. S-a jucat mai întâi un turneu de șah rapid, iar acum urmează două turnee de blitz, în total 27 de partide de fiecare participant. La sfârșit, se face totalul punctelor (o victorie la șah rapid valorează două puncte, iar o victorie la blitz - 1 punct).

Gavrilescu a explicat în interviul pentru Sport.ro care este diferența între șahul rapid și șahul blitz: „Tipurile de șah diferă prin cât timp ai la dispoziție pe ceasul de joc. Șahul clasic, șahul lung, în care se joacă o rundă pe zi, e cam în jur de o oră și jumătate pe ceas. Șahul rapid este al doilea din acest punct de vedere, de obicei între 15 și 20 de minute pe ceas pentru toată partida. În plus, la ambele, ai un increment la fiecare mutare. La șahul clasic, primești 30 de secunde după fiecare mutare. Ca să nu pierzi la timp, ai acest adaus, când mai rămâi cu puțin timp. La șahul rapid, primești cam 10 secunde, deci o partidă ajunge undeva la 15-20 de minute. Șahul blitz este cel mai rapid. Se joacă între 3 și 5 minute pe ceas, depinde de turneu. Trebuie să joci cât de repede poți, dar, în același timp, să faci și mutări bune. Asta este partea grea. Se joacă foarte mult pe intuiție, foarte mult pe calcul rapid”.