Fundașul român, revenit în Cehia după împrumutul la Sepsi OSK, nu a fost inclus în planurile antrenorului Jindrich Trpisovsky pentru noul sezon și a fost pus oficial pe lista de transferuri, clubul căutându-i o nouă echipă.
Campioana Cehiei a plecat în cantonamentul din Austria cu un lot impresionant, format din 31 de jucători, pe care presa locală l-a descris drept fiind "de o calitate enormă". Într-o analiză a efectivului, jurnaliștii cehi au concluzionat că Slavia poate alinia practic trei echipe competitive.
"Cu siguranță nu va petrece toamna aici"
În acest context de concurență acerbă, Andres Dumitrescu a fost inclus într-un "al treilea 11", alături de alți fotbaliști considerați în plus. Publicația cehă Ruik, care a analizat lotul a oferit un verdict clar în privința fundașului stânga român.
"Filip Prebsl și Andres Dumitrescu cu siguranță nu vor petrece toamna în tricoul «roș-albilor»", au notat ziariștii de la Praga, care au adăugat că oficialii clubului le caută amândurora angajamente sub formă de împrumut.
Decizia vine să confirme predicțiile făcute săptămâna trecută, când presa cehă anticipa că pe fostul internațional de tineret "îl așteaptă o serie de împrumuturi" și că șansele sale de a se impune la campioană sunt minime.
Transferat în 2023 de la Sepsi OSK pentru un milion de euro, Andres Dumitrescu nu a reușit să confirme la Praga, bifând doar două meciuri în campionat pentru Slavia. Deși mai are contract valabil până în 2027, viitorul său pare să fie, cel puțin pentru următorul sezon, departe de campioana Cehiei.
Înainte de transferul în Cehia, Andres Dumitrescu s-a aflat pe listele unor cluburi precum FCSB sau Universitatea Craiova, însă a preferat să nu dea curs ofertelor venite din fotbalul românesc.