Glasgow Rangers, echipa internaţionalului român Ianis Hagi, a anunţat duminică despărţirea de antrenorul Barry Ferguson, după ultimul meci al sezonului, încheiat la egalitate, 2-2, pe terenul formaţiei Hibernian, iar clubul scoţian de fotbal speră să finalizeze în următoarele zile negocierile pe care le-a început deja pentru găsirea unui înlocuitor, informează EFE.
OFICIAL E gata, OUT de la Rangers! Clubul a făcut anunțul după ultima etapă a sezonului

Se anunță schimbări importante în această vară la clubul scoțian.
Ferguson, care a jucat pentru clubul din Glasgow în cariera de fotbalist, a preluat interimatul la conducerea tehnică a lui Rangers în luna februarie, după plecarea belgianului Philippe Clement.
Rangers şi-a exprimat "mulţumirile sincere" pentru activitatea lui Ferguson şi a celorlalţi membri ai staffului său tehnic, care "au răspuns apelului" într-un moment critic pentru club, conducând echipa până în sferturile de finală ale Europa League.
Vine Davide Ancelotti junior antrenor la Rangers?
"Căutarea noului nostru manager progresează bine şi sperăm să finalizăm procesul în perioada următoare”, a declarat Patrick Stewart, directorul executiv al lui Rangers, care, potrivit diverselor surse, ar putea conta pe Davide Ancelotti, actualul antrenor secund al echipei spaniole Real Madrid, informează Agerpres.
Barry Ferguson a spus la rândul său că a trăit deja "visul" de a fi jucător, căpitan şi antrenor al lui Rangers, "o onoare" pentru el. "Au fost nişte suişuri şi coborâşuri, dar mi-a plăcut această experienţă şi am dat totul în orice moment", a subliniat tehnicianul.
Glasgow Rangers a încheiat sezonul pe locul secund în campionatul de fotbal al Scoţiei, la 17 puncte în spatele rivalei sale Celtic Glasgow.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News