EXCLUSIV Cosmin Bărcăuan s-a prăpădit de râs după golul marcat de Miculescu contra PAOK: "Cum a intrat?"

Cosmin Bărcăuan s-a prăpădit de râs după golul marcat de Miculescu contra PAOK: Cum a intrat? Europa League

FCSB a reușit o calificare spectaculoasă în optimile UEFA Europa League, după o nouă victorie contra campioanei Greciei, PAOK Salonic. 

Cu un stadion plin în spate, roș-albaștrii au câștigat returul cu 2-0, bifând al treilea succes în fața echipei lui Răzvan Lucescu în acest sezon.

Cosmin Bărcăuan, după golul lui Miculescu: "Cum a intrat?"

Juri Cisotti a deschis scorul în minutul 30, după o fază creată de David Miculescu. Înainte de pauză, Ștefan Târnovanu a păstrat avantajul echipei sale, reușind o intervenție salvatoare la șutul lui Giannis Michailidis.

În repriza secundă, Miculescu a fost din nou decisiv, marcând golul care a securizat victoria. În minutul 81, după o centrare din corner și o respingere greșită a grecilor, mijlocașul FCSB-ului a trimis balonul în plasă. Execuția sa s-a strecurat printre Tomasz Kedziora și Otto, dar încercau să respingă balonul.

Cosmin Bărcăuan, fost jucător la PAOK, a urmărit faza cu amuzament:

"Cum a intrat? (n.r. – râde). Îi dăduse în cap lui ăla și celălalt încerca să degajeze, o chestie ieșită din comun. Oricum, frumos, foarte frumos meciul", a spus Bărcăuan, pentru Sport.ro.

  • Vlcsnap 2025 02 21 08h28m09s848

FCSB revine astfel în optimile Europa League după 11 ani, ultima prezență fiind în 2013, când a fost eliminată de Chelsea (1-0 la București, 1-3 la Londra).

Echipa lui Charalambous își va afla următoarea adversară astăzi, la tragerea la sorți de la ora 14:00, având șanse să întâlnească Olympique Lyon sau Eintracht Frankfurt.

Bărcăuan a fost antrenor în Grecia

Cosmin Bărcăuan și-a început cariera de antrenor imediat după retragerea din activitatea de jucător, preluând formația Digenis Lakkomatos din ligile inferioare ale Greciei. Ulterior, a mai antrenat echipe precum Triglia Rafinas, Anagennisi Epanomis și Niki Mesimeriou, înainte de a ajunge la Olympiacos.

La Olympiacos, Bărcăuan a fost antrenorul echipei secunde în două mandate, în sezoanele 2016/17 și 2020/21 - 2021/22. Pe lângă activitatea sa din Grecia, el a fost și scouter la FC Voluntari în Liga 1 din România.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!
OSZAR »