În aceeași zi în care FC Rapid a anunțat oficial despărțirea de comun acord de antrenorul Marius Șumudică, tehnicianul a aruncat o adevărată "bombă" cu privire la viitoarea organigramă a clubului. Șumudică l-a nominalizat pe nimeni altul decât pe Cristi Săpunaru, proaspăt retras din activitatea de jucător, drept viitorul director sportiv al giuleștenilor.
Într-o intervenție pentru PRO TV (SPORT.RO), Șumudică nu a ezitat să-și exprime clar opinia despre cine ar trebui să ocupe această poziție cheie la Rapid.
Săpunaru, director la Rapid?
"Un băiat deosebit. De grup. Mi-a fost jucător. Îmi e prieten. Îi urez baftă și îi țin pumnii. Cred că ar trebui să fie la birouri și să fie liantul dintre conducere și echipă. (n.r. - director sportiv?) Da!", a spus Marius Șumudică.
Propunearea făcută de Șumudică vine într-un context emoționant pentru Cristian Săpunaru. Fundașul în vârstă de 41 de ani a disputat luni seara ultimul său meci pe Stadionul Giulești, un Rapid - CFR Cluj 1-4, partidă ce a marcat retragerea sa din cariera de fotbalist profesionist.
Suporterii rapidiști par să împărtășească viziunea lui Șumudică. La meciul de retragere, galeria i-a scandat numele și i-a transmis un mesaj clar: "Săpunaru ţine minte, îţi stă bine preşedinte", o aluzie directă la posibilitatea ca fostul căpitan să preia o funcție administrativă.
Marius Șumudică s-a despărțit de Rapid la nouă luni de la numirea sa la cârma echipei pe 20 august 2024.