Dan Petrescu, după ce a auzit ce echipă îl vrea: "Am rămas șocat!"

Dan Petrescu, după ce a auzit ce echipă îl vrea: Am rămas șocat! Fotbal extern

Dan Petrescu, revenit la CFR Cluj în aprilie 2024, mai are încă doi ani de contract cu formația din Gruia.

Dan Petrescu: "Am rămas șocat când am auzit de echipa din liga a treia poloneză"

După 4-1 contra celor de la Farul Constanța, meci în urma căruia CFR Cluj s-a calificat în finala Cupei României, Dan Petrescu a fost întrebat inclusiv despre informațiile apărute recent în presa poloneză, potrivit cărora ar fi dorit de KS Wieczysta Cracovia, formație din liga a treia poloneză.

"Am rămas șocat. Mi-a trimis un ziarist din Polonia o poză cu nu știu ce echipă. După, m-a sunat un prieten din Polonia și m-a întrebat. I-am zis că habar n-am, chiar n-am vorbit cu nimeni de acolo.

Mi-a zis că e o echipă de Divizia C și că e un miliardar polonez. I-am zis ziaristului că mai am doi ani de contract la CFR Cluj. Nu pot să zic nimic altceva pentru că nu m-a sunat nimeni de la echipa aia", a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

KS Wieczysta e condusă de "Regele Farmaciilor", care are ambiții mari

KS Wieczysta Cracovia se află pe locul secund în liga a treia poloneză și este aproape de promovarea în eșalonul secund. Clubul este patronat de omul de afaceri Wojciech Kwiecien, cel supranumit "Regele Farmaciilor".

Potrivit Przegląd Sportowy, Wojciech Kwiecien, care deține peste 200 de farmacii și ar avea o avere estimată la peste 100 de milioane de euro, a preluat clubul în iunie 2020, a plătit numeroase datorii, iar acum are ambițiosul plan de a promova în prima ligă după câteva sezoane

Wieczysta s-a despărțit recent de antrenorul Sławomir Peszko, care conducea echipa din septembrie 2023.

Numele lui Dan Petrescu este cunoscut în Polonia. Antrenorul a mai lucrat în Cracovia, însă la Wisla, în perioada decembrie 2005 - septembrie 2006. Ulterior, tehnicianul a preluat Unirea Urziceni, echipă alături de care a scris istorie - titlu câștigat în România și 8 puncte într-o grupă de Champions League cu Sevilla, VfB Stuttgart și Rangers.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!
OSZAR »