Farioli și Ajax au "aceeași viziune", dar "versiuni diferite"
Antrenorul Francesco Farioli, considerat unul dintre cei mai buni tacticieni din fotbalul actual, și-a anunțat plecarea de la Ajax Amsterdam, după doar un sezon. Acesta s-a despărțit de "lăncieri", după un sezon decent, dar care s-a terminat dezastruos, după ce echipa a scăpat titlul printre degete, în urma remizei cu FC Groningen (2-2), în penultima etapă a Eredivisie.
Înaintea ultimei runde, PSV Einhoven a trecut în poziția de lider și a câștigat cu 3-1 meciul cu Sparta Rotterdam, făcând inutilă victoria lui Ajax (2-0 cu Twente Enschede) și devenind campiona Olandei pentru a 26-a oară.
Italianul a declarat că el și Ajax au "aceeași viziune pentru viitor", dar că cele două părți au "versiuni și intervale de timp diferite în privința modului în care ar trebui să lucrăm și să funcționăm pentru a atinge aceste obiective". Conform presei din Anglia, Farioli se află în discuții avansate cu Tottenham, unde l-ar putea înlocui pe Ange Postecoglou, în această vară.
Farioli a lucrat cu Roberto De Zerbi
Francesco Farioli (36 de ani) este născut la Barga (Toscana) și a evoluat ca portar la diverse echipe de juniori. A studiat filosofia și educația fizică la Universita degli Studi di Firenze și a devenit antrenor în 2009.
A fost antrenor cu portarii la Margine Coperta (2009-2011), apoi a fost sub contract cu Fortis Juventus, Lucchese, Aspire Academy Qatar și Qatar U16, ulterior fiind antrenor cu portarii în staff-ul lui Roberto De Zerbi la Benevento (2017-2018) și Sassuolo (2018-2021).
A devenit antrenor principal, antrenându-le Fatih Karagumruk (2021), Alanyaspor (2021-2023 / locul 5, semifinale Cupa Turciei), Nice (2023-2024 / locul 5 în Ligue 1) și Ajax Amsterdam (2024-2025 / locul 2 în Eredivisie și optimi de finală în Europa League).
A fost lăudat pentru tactica sa eficientă, o variantă a celei folosite de De Zerbi, care pune accent pe posesia mingii, pase repetate până la găsirea unei breșe în apărarea adversă și un presing sufocant pentru recuperarea balonului. A obținut licența PRO de antrenor, în septembrie 2023.
Foto - Getty Images