Craiova a condus din minutul 20, după golul lui Alex Mitriță, însă U Cluj a dat lovitura după pauză. Reușita lui Mamadou Thiam (59') și autogolul lui Gjoko Zajkov (75') au adus victoria pentru echipa lui Ioan Ovidiu Sabău.
Ioan Ovidiu Sabău, după U Cluj - Universitatea Craiova 2-1: "Am meritat pe deplin această victorie"
Ioan Ovidiu Sabău a ținut să își felicite toți jucătorii, în special pentru atitudinea arătată pe Cluj Arena contra Craiovei. Tehnicianul ardelenilor spune că ar fi "foarte, foarte frumos" dacă ar reuși să califice echipa în Conference League.
"Vreau să-mi felicit jucătorii. S-au adaptat la condiții. N-a fost ușor, dar au fost foarte inteligenți. Am avut atitudine, stare de spirit bună. Au arătat că vor mai mult și am arătat destul de bine. Cred că am meritat pe deplin această victorie. Am avut viață în noi! Jucătorii și-au dorit cu adevărat și s-a văzut că vor să câștige.
Ne-am dori să participăm într-o cupă europeană. Cred că ar fi un al doilea obiectiv foarte, foarte frumos. I-am răsplăti pe sponsori, pe fani, care au nevoie de aceste momente de bucurie. Și ei investesc foarte multă energie, pasiune și ne bucurăm când le facem aceste mici momente de bucurie.
(n.r - întrebat despre conflictul dintre cele două bănci din timpul jocului) N-am auzit. Eram tot timpul pe margine. E posibil, mai sunt astfel de momente. Am înțeles după joc că nu s-a dat acea minge, au continuat jocul și atunci s-a iritat cineva de la noi. Ne cerem scuze dacă s-a întâmplat asta, nu e normal, dar cred că acolo s-a terminat. Mai sunt și astfel de momente, din păcate.
E ceva deosebit ce ni se întâmplă, iar jucători trebuie să fie mândri de ceea ce realizează. Când vor mai mult, reușesc. E un grup, sunt jucători care dau sută la sută, nu se dau deloc înapoi. Au fost unele mici probleme când nu aveam toți jucători și când au lipsit s-a văzut clar. Acum au venit ceilalți, a revenit și Nistor.
Am învățat și din eșecuri, din momentele mai puțin bune. Suntem aici să ne corectăm, să ajut jucătorii să fie mai buni. Uneori în cert, alteori îi laud. Eu cred că suntem destul de bine acum. Cum să nu fiu mulțumit după o calificare în play-off, iar acum ne batem pentru primele locuri?", a spus Ioan Ovidiu Sabău.